Ameţiţi de Vama Veche

E noapte-n Vama Veche,

Şi noi ascultăm aceiaşi tăcere străveche;
Stând cu faţa la cerul pistruiat,
Uneori ne mai întrerupe câte-un chiot abandonat
Sau câteva voci sparte de tineri fără gânduri
Îmbătaţi de Marea Neagră şi obosiţi de-atâtea chefuri.
Stai aproape de mine fără să zici un cuvânt
Îţi fumezi ţigara, iar fumul se rostogoleşte-n vânt...
Sticla de votkă e pe jumătate goală,
Bei o gură şi mai tragi un fum din acea ţigară;
Vrei să te-ntoci în cort dar un gând te-opreşte
Privirea ta senină, albastră mă ameţeşte...
Vocea ta îmi dă fiori şi am început să tremur;
Sunetul valurilor mi se pare-a fi un ciudat murmur...
Mă iei de mână şi-mi şopteşti uşor „ Să mergem ”
Dar eu vreau liniştea nopţii-mpreună s-o veghem.
Te trag înspre mine şi-mi îngrop ziua-n părul tău galben
În timp ce cu degetul în nisip încep un desen,
Dar gându-mi rătăceşte către-mbrăţişarea ta fierbinte,
Nisipul ne zgârie lin, marea ni se oferă toată, înainte.
Ne întoarcem în cort, adorm zâmbind, te iubesc, suflete-pereche !

E răsărit de soare în Vama Veche.


Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported Creative Commons.