Tu eşti îngerul meu. partea 2

Am luat pana în mână, gândindu-mă să o păstrez ca o amintire a existenţei tale, ca o amintire a tot ceea ce ai însemnat şi ai făcut pentru mine; dar fereastra era deschisă şi vântul a făcut-o nevăzută. Am început să plâng. În hohote. Am plecat fără să mă uit în urmă. Am ieşit în plină noapte, singură, fără să-mi dau seama ce va urma. Am gonit pe străzile prost iluminate mânată de singura dorinţă de a te găsi. Nu ştiam unde să te caut. Alergam ca o bezmetică. M-am oprit. Nu mai puteam, nu mai găseam forţa necesară să continui. Am scos un ţipat înăbuşit. Ceva sau cineva m-a atins pe umăr. Mi-era şi frică să mă uit. Am rămas nemişcată fără să răsuflu măcar, dar bubuiturile inimii mă dădeau de gol. M-am liniştit. Nu era nimeni. Era doar o pană. Albă. Inima a început să o ia din nou la goană, pe alt ritm de data aceasta. Mă durea pieptul deja. Am privit în sus. Pe acoperişul blocului-turn de 10 etaje mi-am recunoscut îngerul. Te-am recunoscut pe tine. Ştiam că dacă voi striga după tine, strigătele mele vor fi inutile. Am inteput să urc. Am urcat scările una câte una, abia respirând. Simţeam că, dacă nu mă voi opri curând, sfârşitul îmi era aproape. Dar nu mă puteam opri şi nici nu îmi doream asta. Am ajuns. Am alergat înspre tine. Dar m-am oprit. Am ţipat ca o nebună, retrăgându-mă îngrozită. Stăteai pe jos, în genunchi. Într-o baltă de sânge. În mâna stângă un briceag. În dreapta, una dintre aripile tale, şiroind sânge, spintecată pe jumătate.
- Am încercat deja de trei ori să mă arunc. Când sunt aproape, când simt deja betonul cald aproape de fruntea mea, când toată viaţa mea reuşeşte să se deruleze prin faţa ochilor mei, încep să bată şi să mă ridice în aer. Nu mai suport, trebuia să fac ceva. Oricum nimic nu mai contează acum, nu-i aşa? şi un zâmbet de o tristeţe copleşitoare ţi se ivi pe faţa patată cu propriul tău sânge.
- NUUU ! am răcnit şi, neştiind ce fac, acţionând disperată, sub impulsul momentului, m-am aruncat cu mâinile goale asupra briceagului tău.
Mi-am înfipt ambele mâini, în lama tăioasă, până la os. O durere surdă mi-a răscolit stomacul. Am căzut în genunchi. Apoi, am leşinat în balta plină cu sângele îngerului meu. Sânge de la aripa lui.
[...]
Deschid ochii cu greu. Simt că parcă o durere amorţită îmi străbate fiecare atom din corp, fără să facă excepţie. Încerc să mă ridic în capul oaselor. Îmi privesc puţin nedumerită mâinile bandajate stângaci, dar totuşi cu mare grijă. Memoria mi se reîmprospătează pe loc. Îmi amintesc totul, absolut totul, în cel mai mic detaliu, până la un punct...
Privesc cu inima strânsă în jurul meu. Tu dormi pe jos. Îngerul meu doarme pe jos cu o aripă bandajată. Lacrimi calde semnificând speranţa amestecată cu bucurie îmi inundă obrajii. Mă pun lângă el. Dorm împreună cu el. Dorm împreună cu îngerul meu.

Te-am salvat. M-ai salvat. Tot ce vreau este să ştiu ca eşti undeva, acolo, pentru mine. Mereu. Voi fi şi eu pentru tine, dacă vrei.


Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported Creative Commons.

Tu eşti îngerul meu. partea 1

Mi-am privit îngerul cu indiferenţă. Te-am privit cu indiferenţă. Stăteai pe pervazul geamului meu, fumând în linişte. Te prefăceai că nici măcar nu exist, dar te durea enorm. Indiferenţa mea îţi străpungea în fiecare secundă inima, ai fi preferat mai degrabă să arunc cu pietre în tine.
Mi-am văzut mai departe de treabă. Te uitai la mine cu o nemărginită speranţă amestecată cu durere. Mie nu-mi păsa de îngerul meu. Mie nu-mi păsa de tine.
[...]
Era deja trecut de 1 noaptea. Ţi-ai strâns aripile şi le-ai acuns sub tricoul tău negru mirosind a ţigări ieftine de la taraba din colţ.
- Plec, ai şoptit cu o voce răguşită.
- ....
Aveam multe de spus, multe întrebări de adresat, multe răspunsuri de primit dar vocea îmi era gâtuită. Un singur cuvânt şi riscam să izbucnesc în lacrimi.
Cu mâna pe clanţa ruginită, mi-ai mai aruncat o singură privire înainte să pleci. Atunci am înţeles totul.
- E vina ta. Nu mă voi întoarce. Te iubesc enorm. Nu mai am nicio speranţă în suflet. Uită-te ce mi-ai făcut. Vreau să mă sinucid. Te iubesc. Vreau să scap de chinuri. Nu mai rezist nici măcar o zi. Încă te iubesc dar tu... Ştii bine că mi-aş fi dat viaţa pentru tine fără să clipesc. Îmi pare rău. Îţi vei pierde îngerul. Îţi vei găsi altul... Mai sunt atâţia fără stăpân. Eu nu mai pot face nimic aici. Gata ! Să ştii că te-am iubit. Eşti singura pe care am iubit-o.
Toate aceste lucruri nu le-a rostit decât cu o singură privire tulbure. Apoi, a plecat. O pană albă, pură, exact ca şi el, s-a desprins. Singurul lucru care avea să mai rămână din îngerul meu.

va urma.


Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported Creative Commons.

Ameţiţi de Vama Veche

E noapte-n Vama Veche,

Şi noi ascultăm aceiaşi tăcere străveche;
Stând cu faţa la cerul pistruiat,
Uneori ne mai întrerupe câte-un chiot abandonat
Sau câteva voci sparte de tineri fără gânduri
Îmbătaţi de Marea Neagră şi obosiţi de-atâtea chefuri.
Stai aproape de mine fără să zici un cuvânt
Îţi fumezi ţigara, iar fumul se rostogoleşte-n vânt...
Sticla de votkă e pe jumătate goală,
Bei o gură şi mai tragi un fum din acea ţigară;
Vrei să te-ntoci în cort dar un gând te-opreşte
Privirea ta senină, albastră mă ameţeşte...
Vocea ta îmi dă fiori şi am început să tremur;
Sunetul valurilor mi se pare-a fi un ciudat murmur...
Mă iei de mână şi-mi şopteşti uşor „ Să mergem ”
Dar eu vreau liniştea nopţii-mpreună s-o veghem.
Te trag înspre mine şi-mi îngrop ziua-n părul tău galben
În timp ce cu degetul în nisip încep un desen,
Dar gându-mi rătăceşte către-mbrăţişarea ta fierbinte,
Nisipul ne zgârie lin, marea ni se oferă toată, înainte.
Ne întoarcem în cort, adorm zâmbind, te iubesc, suflete-pereche !

E răsărit de soare în Vama Veche.


Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Attribution-NonCommercial-NoDerivs 3.0 Unported Creative Commons.