Nu trebuie să revin cu picioarele pe pământ sau să deschid
ochii ca să îmi dau seama ce am pierdut. Știu deja. Știu foarte bine. Am
făcut-o intenționat…nu pentru binele meu, nu pentru fericirea mea, ci pentru a
ta. Sunt conștientă de faptul că nu te mai pot face fericit, așa că te
eliberez. Te eliberez prin suferiță. Te doare acum, știu, aproape că mă urăști…simt.
Dar, în timp, rana ta se va închide și vei putea fi din nou fericit. Cât despre
mine…eu voi zâmbi cand voi auzi că ești în regulă…că ți-ai găsit locul…că ai găsit persoana perfectă. Eu nu sunt persoana perfectă. Eu sunt cea defectă. Credeai
că mă poți repara, dar în realitate, nimeni și nimic nu poate.
Îmi pare rău…îmi pare enorm de rău și sunt convinsă…cu
fiecare zi care va trece, îmi va părea din ce în ce mai rău. Te iubesc, într-adevăr te iubesc…iar acesta nu a fost un capriciu, ci un lucru făcut din
iubire. Poate crezi că îmi bat joc de tine…Dar nu e adevărat. Îmi vei mulțumi, îți promit. Te scutesc de o lungă perioadă de suferințe și nefericiri. Te
scutesc de capriciile, nemulțumirile și frustrările mele. Nu vreau să te pierd…dar
nu am încotro. Te cunosc atât de bine încât…da, știu ce e mai bine pentru tine.
Ești perfect, ești tot ce mi-am putut dori vreodată…dar ești mult prea bun
pentru mine. Sunt un monstru. Oriunde aș păși, provoc doar suferință și durere,
iar tu nu meriți asta.
Poate…poate voi reuși să mă vindec singură…într-o săptămână, într-o lună, într-un an…ar însemna totul pentru mine dacă tu ai fi încă…acolo…pentru mine.
Dar dacă nu, voi înțelege. Sunt perfect conștientă că nu merit.
Vei ocupa mereu cel mai important loc din inima mea. Promit.
Măcar de promisiunea asta pot să mă țin.
Mai sunt atâtea lucruri de spus...Dar nu cred că mai vrei să mă asculți. Nici nu știu dacă vei găsi în tine bunăvoința de a citi măcar aceste rânduri amărâte. Oricum...te iubesc.
