Ma-ntorc.

Pe marginea prapastiei, cu mainile intinse,
cu crestetul dezvelit;
cu picioarele goale, cu pleoapele aplecate.
Devin un inger, devin o stea.
Devin o pana in bataia vantului.
Devin o flacara, o picatura de apa;
o briza calda la sfarsit de august.
Devin o umbra in lumina orbitoare
a reflectoarelor.
Devin un val de apa sarata, devin un bob de nisip
pe fundul oceanului.
Devin o frunza cazatoare, devin o fructa coapta.
Devin un fir de iarba verde, cu zeci de picuri de
roua.
Si cand simt ca degetele picioarelor mele cauta
marginea...
Si cand stiu ca sunt aproape sa devin " nimic " ...
Atunci ma-ntorc la mine ...
Si zambesc.

nu mai e.

e pustiu. e atat de pustiu...
e liniste...e atat de liniste. e aproape asurzitor, atat de liniste e.
e intuneric. nici macar contururile nu se mai disting, atat de intuneric e.
daca ma intind pe jos e rece... e rece ca gheata... ma doare, atat de rece e.

nu mai este caldura.
nu mai sunt lumini.
nu mai sunt oameni. nici brate care sa te cuprinda.
nu mai sunt nici macar lacrimi. nici zambete...
nu mai sunt urale. nu mai sunt aplauze.
nu mai sunt emotii. nu mai tremura nimeni.
nu mai radem. nu mai plangem.
nu mai striga nimeni. nu se mai trezeste nimeni. nici macar nu mai dormim.
nu mai sarim. nu mai cantam. nu mai fredonam.
nu mai asteptam. nu mai avem ce.
nu mai dansam. nu ne mai bucuram. nu mai transmitem.
nu e nimeni.

nu mai esti nici macar tu. tu nu mai esti demult.

pentru...ce..?!

ceva fara titlu. partea 1

Obisnuiam sa am lumea la picioare. Obisnuiam sa tai rasuflarea oamenilor cu o singura privire. Obisnuiam sa imi deschid gura si astfel sa decid daca voi obtine hohote de ras sau lacrimi amare. Obisnuiam sa primesc ovatii pana mainile lor sangerau. Ei obisnuiau sa se impinge, sa se inghesuie, sa isi traga coate, doar pentru a prinde un loc, fie pe scaun, fie in picioare…chiar nu conta, in momentul in care eu apaream in lumina reflectoarelor, se simteau cei mai fericiti oameni din lume; pentru ca reuseau sa fie acolo.

Vointa si puterea imi curgeau prin vene, in loc de sange. Dar meritul nu era al meu. Ingerul meu pazitor mi-era aproape mereu…dar in chip de om. O singura privire de-a lui o alimenta pe a mea, si astfel, sufletul meu se impartea in sute, mii de bucatele, in fiecare seara. Asa ajunsesem eu cea mai venerata dintre actrite. Secretul mi-l stiam doar eu. Eu si ingerul meu pazitor. Il iubeam cum nu mai iubisem vreodata. Dar poate oare fi vreodata iubirea unui muritor de ajuns pentru un inger ?

[…]

Acum obisnuiesc sa mazgalesc toate oglinzile. Mereu port un marker negru la mine. Daca ma privesc singura in ochi, privesc un gol, o prapastie…un abis. E pustiu. Acum singura rasuflare care se taie cand privesc, e a mea. Daca deschid gura, nu reusesc decat sa-mi smulg propriile lacrimi. In loc de ovatii primesc exclamatii de groaza, mame care le acopera copiilor lor ochii cu mana. Acum ei ma imping pe mine, ma imping, ma poarta de colo-colo…au impresia ca lumea aceasta nu mai este pentru mine, ca nu voi prinde un loc, nici macar in picioare. Se poate ca spectacolul vietii mele sa se fi terminat deja in actul 2 ?

Nu mai indraznesc sa imi ridic ochii spre cer acum. Tin ochii in podea si am trista priveliste a unei podele jegoase plina de sticle goale…alta data daca priveam in jos vedeam lemnul lucios scaldat in lumina rosiatica….dar ce mai conteaza?

2011.1.01.*

Inca mai am sampanie in par...(inca mai am privirea ta in inima)...acolo(in par), la un loc cu toate sarutarile tale. Cu toata ocrotirea ta...

Inca mai am privirea ta in inima...imi curge sange albastru prin vene? DAAA, alergi si tu pe acolo pe undeva...

Vreau sa fiu singura. Tu stai si vorbesti cu mintea mea. Ti-as spune sa pleci, dar mi-esti drag, tu si zambetul tau melancolic.

...Orice as spune, devine cliseic. Tu nu meriti asta, meriti ceva mai mult !..

Am sa ma ridic pe varfuri si am sa iti dau si eu o sarutare in par. Sau am sa rog vantul sa faca asta in locul meu.

Poate-ti vei aminti de mine...Sau...sau...si mai bine, aminteste-ti de tine. sigur voi fi si eu acolo.

Te aud ce fredonezi. vrei sa imparti ceva cu pasarile? nuuu, eu vreau sa impart cu tine...


Haide, a venit timpul sa pleci. Nu uita sa te intorci, am sa te chem ! Stiu ca n-o sa auzi, dar eu am sa continui. Ti-am pus manape obraz...te-ai apropiat...

[...]

Stau in frig, singura. Ce vorbesc aia acolo?? ce-mi pasa, oricum?! vreau sa ajung acasa cat mai repede...dar e liniste, mult prea liniste acum...

Stiu ca nu-ti placeau stelutele lor. Mie mi se pareau asa de frumoase...Dar tie nu-ti placeau :).


(*)=o chestie scrisa foaaarte de demult...cam in prima zi a lui 2011...dar am gasit-o acum si am zis...de ce nu?...

putin din mine

peste cateva ore voi porni din nou. voi porni intr-una din calatoriile vietii mele. este ultimul meu an de Grenoble, desi mi-as dori din suflet sa nu fi fost. tot ce stiu este ca datorita piesei cu care vom merge acolo, acest ultim an va merita din plin pentru mine. cineva a avut incredere oarba in mine sa imi acorde rolul principal...sincer, ii multumesc din suflet lui PapaDidi pentru acest lucru. mi-l doream enorm de mult, dar nu stiam daca il merit cu adevarat. inca nu stiu sigur daca fac o treaba buna...tot ce stiu este ca incerc sa imi dau sufletul pe scena, totodata incercand si sa las ceva in urma mea.
nu m-am bucurat de acest rol doar pentru a iesi in evidenta...ceea ce imi doresc eu defapt este ca lumea sa inteleaga mesajul pe care incercam sa il transmitem. lumea trebuie sa inteleaga ca nu are dreptul sa se joace cu sentimentele oamenilor. lumea trebuie sa inteleaga ca nu doar ei insisi conteaza. lumea trebuie sa inteleaga ca in timp ce fiecare se gandeste la binele propriu, neglijeaza binele altuia. lumea trebuie sa inteleaga ca nu se poate calca peste cadavre pentru a obtine un anume "ceva". lumea trebuie sa inteleaga ca fiecare din noi este fragil si fiecare sufera in felul sau ( asa ca de ce sa ne dam motive sa o facem ? ).
aplauzele calduroase primite si lacrimile fierbinti de pe obrajii publicului pe care l-am avut in sala in zilele de 29 si 30 iunie mi-au demonstrat ca exista totusi oameni sensibili la acest mesaj, exista oameni care constientizeaza si gasesc in ei farama aceea de bunatate, de regret, de umanitate.
sunt intr-un fel mandra de mine cand ma gandesc ca am putut si voi putea sa ii fac pe oameni sa se uite inauntrul lor macar pentru o singura ora din viata lor.
le multumesc si colegilor mei de trupa pentru ca au avut rabdare cu mine. ei nu mai sunt "colegi de trupa", ci sunt o familie...caci am ajuns sa tin la ei enorm si o parte din mine va ramane mereu cu ei, indiferent pe ce drumuri o vom apuca fiecare.
acestea sunt ganduri scrise la 2 noaptea...ganduri aleatori, dar ganduri venite din suflet.

(lipsa paragraf)

o parte din gandurile mele au ramas aici, pe aceasta pagina amarata de blog. acum e timpul sa apuc putin somn. multumesc celor care au citit. nu e tot ce vroiam sa spun, e doar o mica parte, dar aceasta mica parte tinea neaparat sa apara aici.

stari (amare?)

astept, dar nu stiu sigur ce.
privesc, dar ma uit in gol.
ascult, dar nu inteleg nimic.
gandesc, dar mintea-mi e goala.
ma misc, dar sunt amortita.
inima-mi bate, dar nu stiu cu ce rost...
tremur...de frica oare?
privesc in gol....
astept....
inca astept....

oare ce astept?

ceva scurt

Dar oare unde sunt zapezile de altadata...?

acei ani dulci si inocenti...copilaria mintilor noastre ratacite...

unde e albul sufletelor noastre, unde e linistea in care ne puteam regasi?

Caci toate s-au dus si cu ele...si parti din noi... fiori de fericire...nu au mai trecut demult pe sira spinarilor noastre...

Acum doar nori se mai abat din cand in cand deasupra noastra...dar ei nu au mai adus demult zapada...doar ploi...si crivat...si furtuni.

Iar soarele de mai...le-a topit acum mult timp si-acum incoltesc buruieni in pamantul ochilor nostri...si nu e nimeni sa le scoata.

Vom ramane cu ele, tanjind dupa zapezile de altadata.

Ziua 15 (14)

thank you friends,thank you very much. really...e chiar usor cu voi.. !! a fost o zi frumoasa, merita sa fie amintita ! Mersi din nou :)

Unde esti?

visez oare ? e tarziu...

mana mea o cauta pe a ta...

si vantul bate, bate tare...

vrei sa pleci? nu pleca...

haide povesteste-mi ceva...

vocea ta e atat de calma.

o lacrima...nu pleca...

e atat de frig aici...

e noapte? e zi?

esti sigur ca asta nu e vis?

haide ia-ma in brate...

incalzeste-ma putin...

trupul tau e atat de cald.

ce noapte trista...

ce zi rece...

oare e cosmar sau vis?

haide inveseleste-ma putin...

o cana de ceai fierbinte...

rasul tau e atat de viu si colorat.

stai aici, nu te misca...

o atingere scurta...

uite cum ninge si nu se mai opreste...

un sarut? o mangaiere?

haide sa plecam de aici...

tu esti scaparea mea.

unde esti?

nu e nici mana ta,

nu e nici vocea ta,

nu e nici trupul tau,

nu e nici rasul tau,

nu sunt nici mangaierile tale,

nu sunt nici saruturile tale,

nu esti nici tu aici.

si nici nu ai fost.

oare e vis? e cosmar?