Adevarul e ca…nu am avut niciodata un inger. Insa mi-am
dorit intotdeauna unul…mi-am dorit cu atata ardoare incat noapte de noapte mi se
perindau prin vise diferite stari, imagini, ganduri despre acest lucru. Ziua visam
cu ochii deschisi la momentul in care as putea sa-l privesc in ochi si sa stiu
ca e el…E ingerul meu. Salvatorul meu. Numai al meu. Cel care a asteptat
momentul potrivit pentru a aparea in viata mea.
Bineinteles, nu l-as trata cu indiferenta, nu l-as rani…Desi
sunt un simplu om, si-mi sta in fire sa fac greseli, as vrea doar sa-l iubesc.
Nu stiu daca i-ar fi de ajuns unei fiinte supraomenesti o iubire
simpla..omeneasca. Tot ce stiu este ca eu nu am de oferit o iubire banala. Voi
iubi cu fiecare particica a sufletului mei, cu fiecare atom care ma
alcatuieste, in fiecare secunda a vietii mele. Sper sa fie de ajuns.
Credeam ca eu voi fi singura persoana care ii va putea vedea
aripile. Adevarul e ca… nu pot. Nu are aripi, nu are un nimb…nu are nimic ceresc in infatisare…In schimb e frumos…ochii mei nu au intalnit niciodata
ceva mai frumos decat atat. Privirea sa invaluita de mister, e totusi sincera
si pura si e o dovada mai vie decat o mie de perechi de aripi ca el e,
intr-adevar, un inger. Daca il privesc in ochi destul de mult, voi ajunge sa ii
vad sufletul, imagine care ma impresioneaza mereu pana la lacrimi…
Poate ca nu are aripi, dar in privinta tricoului negru nu
m-am inselat. Si da, miroase a tigari, mai precis a tutun si a…tine. In schimb,
eu stau in acest moment cu fata ingropata in el, aducandu-mi aminte…..
Tu nu pleci. Ingerul meu nu pleaca niciunde. Oricat de mult
as gresi, el ramane intotdeuna, incercand sa ma faca o persoana mai buna. M-a
invatat cum sa iubesc cu adevarat, poate ca mai am de lucrat la asta…m-a
invatat sa fiu fericita…m-a invatat despre lucrurile care conteaza cu adevarat
intr-o viata scurta, de om…m-a invatat cum sa nu ma dau batuta…oh, si multe
altele. Doar ca el nu s-ar gandi niciodata sa ma paraseasca. Ce s-ar face o
persoana atat de slaba si de neajutorata ca si mine fara inger? Caci eu stiu
foarte bine ca el se afla dintotdeauna alaturi de mine, chiar daca nu
intotdeauna i-am putut vorbi, sau vedea sau simti.
Ma vegheaza noapte de noapte si ii simt atingerea plina de
ocrotire. Cateodata ma saruta pe spate…sau pe gat…asa, in toiul noptii, doar ca
sa imi aminteasca ca el e inca acolo, ca nu va pleca niciunde si atunci eu
incep sa visez mai frumos. Ii aud bataile inimii in linistea noptii si
respiratia sacadata. Cateodata mai adoarme si el si stam amandoi, asa, cu ochii
inchisi pierduti intr-o alta lume mult mai linistita decat aceasta. Dimineata ne
trezim si incepe sa ma sarute..si nu se mai opreste. Asa e mereu…nu as putea
trai fara asta. Zau ca nu as putea. Nu imi imaginez o noapte fara el si fara
bratul lui in jurul taliei mele…
Il iubesc atat de mult…atat, atat de mult…nici nu stiu cum
as putea vreodata sa ii multumesc pentru totul…cand de fapt tot ce vreau e sa
ii multumesc ca exista…si ca mi s-a aratat, in sfarsit.
As mai avea atatea de spus…dar o voi lasa pe altadata. Acum
e noapte din nou. E frig si vantul suiera ca scos din minti, dar ce ne pasa
noua? Ne vom incalzi unul pe celalalt sin e vom tine strans in brate pana dupa
ivirea zorilor.
[...]
Of, ingerul meu… Adevarul e ca…esti tot ce am.
Mereu am dorit sa scriu partea a 3a. Insa...doar acum a venit momentul. Iti multumesc pentru inspiratie, ingerul meu cu chip de om.
