acei ani dulci si inocenti...copilaria mintilor noastre ratacite...
unde e albul sufletelor noastre, unde e linistea in care ne puteam regasi?
Caci toate s-au dus si cu ele...si parti din noi... fiori de fericire...nu au mai trecut demult pe sira spinarilor noastre...
Acum doar nori se mai abat din cand in cand deasupra noastra...dar ei nu au mai adus demult zapada...doar ploi...si crivat...si furtuni.
Iar soarele de mai...le-a topit acum mult timp si-acum incoltesc buruieni in pamantul ochilor nostri...si nu e nimeni sa le scoata.
Vom ramane cu ele, tanjind dupa zapezile de altadata.
