Deficit

ţi-am luat sufletul în mână
şi l-am aruncat înspre cer
cu aripile desfăcute,
să zboare.

în schimb s-a prăbuşit,
la jumătate.
căci era legat de al meu.

de atunci am încercat orice
să le desfac...

fără speranţă însă
erau inseparabile.

până când, am mângâiat sufletul tău
cu tristeţe
l-am spălat cu lacrimi
şi i-am dat drept hrană
singurătate.

acum el zboară liber în înaltul
cerului, zâmbind.

însă, sufletului meu i s-a făcut dor
de-al tău.
şi se gândeşte cu un picior atârnând
în aer
şi unul pe stâncă...
dacă să zboare şi el cu tine
sau nu.

dar îi lipsesc...
aripile.

şi totuşi ......

s-a aruncat !



Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 Ne-adaptată Creative Commons.

Mântuirea spiritului

Hoinărind prin obscuritatea năucitoare a sufletului meu...
Rătăcind, rătăcind... fără speranţă în bezna fără stele...
mă întreb... Unde eşti spirit eliberator, unde eşti spirit călăuzitor?
[...]
Iată-te ! Calvarul îndurat de ochii mei la a ta înfăţişare se sfârşeşte neaşteptat.
Privirea mi s-a-ntunecat, dar eu mă-nalţ.
Vorbeşte-mi cu spiritul !
Lumina sufletului tău mă împresoară, încălzindu-mă.
Mintea mi-e brusc pustiită, izbutind să facă loc cunoştinţelor milenare, riturilor vetuste, crezurilor centenare.
Acestea toate tu mi le-mpărtăşeşti, fără-a pregeta.
[...]
Acum suntem unul şi-acelaşi. Uniţi în întregime, zburând cu-aceleaşi aripi.



Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 Ne-adaptată Creative Commons.