despre timp si alte reflectii in lumina reflectoarelor

timpul parca facuse o elipsa...si eu, in loc sa ma gandesc la altceva...ma gandeam cum timpul era de partea mea. da...in
sfarsit el tinea cu mine...si parca o clipa mi-a dat prilejul sa ma vad din exterior...si in loc sa ma sperii, am fost mandra...
da, mandra de mine, era atat de frumos si parca eram deasupra tuturor. ma simteam invingatoare. si totusi, frica nu disparuse...
frica de a ma incurca, frica de a ma fastaci, frica de a uita, frica de a nu putea rosti cuvintele, frica de a mi se usca gura
pe nesimtite, frica de a ma lasa vocea. dar frica era acum ca un ecou abea auzit...un ecou pierdut in departare.
nu mai aveam cum sa uit, cuvintele mi se lipisera de creier si miscarile mi se intiparisera pe retina.
emotiile disparusera dupa primele cuvinte.
eram capabila sa imi simt fiecare muschi al fetei, fiecare tresarire a corpului, fiecare incruntare. si ce era mai bine, era
ca eram capabila, de data aceasta, pentru prima data, sa le controlez deplin.
lacrimi nu am avut, dar am simtit iubire. iubire pentru scena, pentru cuvinte, pentru rol, pentru mine...si pentru el. am simtit
tristete, tristete adevarata...pentru moarte, pentru inocenta, pentru despartire, pentru ceea ce a fost si nu va mai fi. i-am
simtit buzele lipite de ale mele, dar de data aceasta mult mai intens...si-mi soptise incet, parca cu tot trupul: "multumesc..."
atunci timpul parca s-a oprit. s-a oprit pentru cateva secunde si am simtit din nou prin cate am trecut. eu, el, noi cu toata
povestea aceasta. ne-a legat putin, nu zic nu. oricum nu vom uita experienta. dar inimile noastre bat doar pe scena. sabia cade,
zgomotul se aude, timpul se pune din nou in miscare, incet...incet...si apoi tot mai repede... " Adio, Perdican ", adio, viata.
adio, surioara. adio, poveste. intuneric.
aplauze venite din inima, timpul isi revine acum pentru totdeauna, accelerand, gonind din nou, neavand rabdare cu noi. nu sunt multi,
dar sunt sinceri. ei au inteles, si i-am facut sa uite totul pentru " un timp ". mai putin timp pentru ei decat pentru mine.
pentru mine timpul nu s-a mai masurat in timpi.
multumesc, timpule, ca ai avut rabdare cu mine. te urasc. te detest. te invinuiesc. te rog, fii alaturi de mine.

Fericirea a murit.

Am ucis-o cu indiferenta.

Soarele a murit.

Dar eu voi incerca sa ma incalzesc cu privirea ta.

poezie cu câteva diacritice ( pentru că mi-a fost lene să le pun pe toate )*

și dacă maine bagi la spalat,
spala-mi si sufletul,
cu apa de mare,
cu apa cu multa sare,
bagă-l la negre...
sau mai bine la colorate.
daca se duce din culoare,
fa-te ca nu stii nimic,
că a fost doar o-ntamplare.

stiu ca tu n-ai atins nimic,
vina ta nu poa' sa fie...
nu ma supar, asteptam octombrie.
vom culege frunze roșii, frunze verzi.
frunze galbene,
le bagam in buzunare...
si le vom lipi pe suflet,
ca sa prinda iar culoare.

pân-atuncea eu promit solemn
ca nu voi mai iesi din casă,
nici macar la cel mai convingator indemn.
am sa golesc toate conservele
si-am să beau apa de la robinet,
voi duce-un fel de viata de poet...
si voi astepta sa se faca treisprezece
ale lui octombrie...

atunci vei veni cu frunzele și
ma vei ajuta
sa-mi imbrac
sufletul
meu
cel spălăcit.

*le-am pus în titlu, ca să fac impresie bună.
**dedicație.

am obosit...

am obosit să plâng - eu sufăr,
                             dar lacrimile-mi refuză să se mai arate.
am obosit să mă tot zbat - eu nu mi-am aflat încă locul,
                              dar nu mai pot să caut.
am obosit să mă încrunt - eu nu mai pot zâmbi,
                               dar pot închide ochii.
am obosit să mai tot sper - eu văd și simt că nicio minune nu se-arată,
                               dar cine m-a uitat aici...
am obosit să zac în ploaie - eu am nevoie de-o îmbrățișare caldă,
                               dar de unde...căci nimeni nu mă vede, nimeni nu m-aude...sunt atât de singură...
(...)
am obosit să mai trăiesc - eu simt că mă descompun curând,
                               dar ce folos căci nici altfel nu voi putea trăi...iar de murit......

In the death of night

*The blackbird was chirping while we couldn't hold our tears.

Take this bird's song and bury it in your heart.

Unearth it when you will miss me.

Remember it while you will dream about me.

Can you feel my touch in the cold, lonely night?

Stay with me.

Love me forever.

Remember me as long as you live.

I will send the blackbird in the darkest hours.

She will sing to you that soothing song and you will think of me.

Your warm embrace,

your candid tears,

your wishful eyes,

your soft hair, 

your gentle kiss,

your comforting voice,

I could never ever live without them.

We won't let the blackbird's chirp to fade away in time.

*(fhis is my first attempt to write a poem in English)

Ma-ntorc.

Pe marginea prapastiei, cu mainile intinse,
cu crestetul dezvelit;
cu picioarele goale, cu pleoapele aplecate.
Devin un inger, devin o stea.
Devin o pana in bataia vantului.
Devin o flacara, o picatura de apa;
o briza calda la sfarsit de august.
Devin o umbra in lumina orbitoare
a reflectoarelor.
Devin un val de apa sarata, devin un bob de nisip
pe fundul oceanului.
Devin o frunza cazatoare, devin o fructa coapta.
Devin un fir de iarba verde, cu zeci de picuri de
roua.
Si cand simt ca degetele picioarelor mele cauta
marginea...
Si cand stiu ca sunt aproape sa devin " nimic " ...
Atunci ma-ntorc la mine ...
Si zambesc.

nu mai e.

e pustiu. e atat de pustiu...
e liniste...e atat de liniste. e aproape asurzitor, atat de liniste e.
e intuneric. nici macar contururile nu se mai disting, atat de intuneric e.
daca ma intind pe jos e rece... e rece ca gheata... ma doare, atat de rece e.

nu mai este caldura.
nu mai sunt lumini.
nu mai sunt oameni. nici brate care sa te cuprinda.
nu mai sunt nici macar lacrimi. nici zambete...
nu mai sunt urale. nu mai sunt aplauze.
nu mai sunt emotii. nu mai tremura nimeni.
nu mai radem. nu mai plangem.
nu mai striga nimeni. nu se mai trezeste nimeni. nici macar nu mai dormim.
nu mai sarim. nu mai cantam. nu mai fredonam.
nu mai asteptam. nu mai avem ce.
nu mai dansam. nu ne mai bucuram. nu mai transmitem.
nu e nimeni.

nu mai esti nici macar tu. tu nu mai esti demult.

pentru...ce..?!

ceva fara titlu. partea 1

Obisnuiam sa am lumea la picioare. Obisnuiam sa tai rasuflarea oamenilor cu o singura privire. Obisnuiam sa imi deschid gura si astfel sa decid daca voi obtine hohote de ras sau lacrimi amare. Obisnuiam sa primesc ovatii pana mainile lor sangerau. Ei obisnuiau sa se impinge, sa se inghesuie, sa isi traga coate, doar pentru a prinde un loc, fie pe scaun, fie in picioare…chiar nu conta, in momentul in care eu apaream in lumina reflectoarelor, se simteau cei mai fericiti oameni din lume; pentru ca reuseau sa fie acolo.

Vointa si puterea imi curgeau prin vene, in loc de sange. Dar meritul nu era al meu. Ingerul meu pazitor mi-era aproape mereu…dar in chip de om. O singura privire de-a lui o alimenta pe a mea, si astfel, sufletul meu se impartea in sute, mii de bucatele, in fiecare seara. Asa ajunsesem eu cea mai venerata dintre actrite. Secretul mi-l stiam doar eu. Eu si ingerul meu pazitor. Il iubeam cum nu mai iubisem vreodata. Dar poate oare fi vreodata iubirea unui muritor de ajuns pentru un inger ?

[…]

Acum obisnuiesc sa mazgalesc toate oglinzile. Mereu port un marker negru la mine. Daca ma privesc singura in ochi, privesc un gol, o prapastie…un abis. E pustiu. Acum singura rasuflare care se taie cand privesc, e a mea. Daca deschid gura, nu reusesc decat sa-mi smulg propriile lacrimi. In loc de ovatii primesc exclamatii de groaza, mame care le acopera copiilor lor ochii cu mana. Acum ei ma imping pe mine, ma imping, ma poarta de colo-colo…au impresia ca lumea aceasta nu mai este pentru mine, ca nu voi prinde un loc, nici macar in picioare. Se poate ca spectacolul vietii mele sa se fi terminat deja in actul 2 ?

Nu mai indraznesc sa imi ridic ochii spre cer acum. Tin ochii in podea si am trista priveliste a unei podele jegoase plina de sticle goale…alta data daca priveam in jos vedeam lemnul lucios scaldat in lumina rosiatica….dar ce mai conteaza?

2011.1.01.*

Inca mai am sampanie in par...(inca mai am privirea ta in inima)...acolo(in par), la un loc cu toate sarutarile tale. Cu toata ocrotirea ta...

Inca mai am privirea ta in inima...imi curge sange albastru prin vene? DAAA, alergi si tu pe acolo pe undeva...

Vreau sa fiu singura. Tu stai si vorbesti cu mintea mea. Ti-as spune sa pleci, dar mi-esti drag, tu si zambetul tau melancolic.

...Orice as spune, devine cliseic. Tu nu meriti asta, meriti ceva mai mult !..

Am sa ma ridic pe varfuri si am sa iti dau si eu o sarutare in par. Sau am sa rog vantul sa faca asta in locul meu.

Poate-ti vei aminti de mine...Sau...sau...si mai bine, aminteste-ti de tine. sigur voi fi si eu acolo.

Te aud ce fredonezi. vrei sa imparti ceva cu pasarile? nuuu, eu vreau sa impart cu tine...


Haide, a venit timpul sa pleci. Nu uita sa te intorci, am sa te chem ! Stiu ca n-o sa auzi, dar eu am sa continui. Ti-am pus manape obraz...te-ai apropiat...

[...]

Stau in frig, singura. Ce vorbesc aia acolo?? ce-mi pasa, oricum?! vreau sa ajung acasa cat mai repede...dar e liniste, mult prea liniste acum...

Stiu ca nu-ti placeau stelutele lor. Mie mi se pareau asa de frumoase...Dar tie nu-ti placeau :).


(*)=o chestie scrisa foaaarte de demult...cam in prima zi a lui 2011...dar am gasit-o acum si am zis...de ce nu?...