Soarele a murit.

Dar eu voi incerca sa ma incalzesc cu privirea ta.

poezie cu câteva diacritice ( pentru că mi-a fost lene să le pun pe toate )*

și dacă maine bagi la spalat,
spala-mi si sufletul,
cu apa de mare,
cu apa cu multa sare,
bagă-l la negre...
sau mai bine la colorate.
daca se duce din culoare,
fa-te ca nu stii nimic,
că a fost doar o-ntamplare.

stiu ca tu n-ai atins nimic,
vina ta nu poa' sa fie...
nu ma supar, asteptam octombrie.
vom culege frunze roșii, frunze verzi.
frunze galbene,
le bagam in buzunare...
si le vom lipi pe suflet,
ca sa prinda iar culoare.

pân-atuncea eu promit solemn
ca nu voi mai iesi din casă,
nici macar la cel mai convingator indemn.
am sa golesc toate conservele
si-am să beau apa de la robinet,
voi duce-un fel de viata de poet...
si voi astepta sa se faca treisprezece
ale lui octombrie...

atunci vei veni cu frunzele și
ma vei ajuta
sa-mi imbrac
sufletul
meu
cel spălăcit.

*le-am pus în titlu, ca să fac impresie bună.
**dedicație.

am obosit...

am obosit să plâng - eu sufăr,
                             dar lacrimile-mi refuză să se mai arate.
am obosit să mă tot zbat - eu nu mi-am aflat încă locul,
                              dar nu mai pot să caut.
am obosit să mă încrunt - eu nu mai pot zâmbi,
                               dar pot închide ochii.
am obosit să mai tot sper - eu văd și simt că nicio minune nu se-arată,
                               dar cine m-a uitat aici...
am obosit să zac în ploaie - eu am nevoie de-o îmbrățișare caldă,
                               dar de unde...căci nimeni nu mă vede, nimeni nu m-aude...sunt atât de singură...
(...)
am obosit să mai trăiesc - eu simt că mă descompun curând,
                               dar ce folos căci nici altfel nu voi putea trăi...iar de murit......

In the death of night

*The blackbird was chirping while we couldn't hold our tears.

Take this bird's song and bury it in your heart.

Unearth it when you will miss me.

Remember it while you will dream about me.

Can you feel my touch in the cold, lonely night?

Stay with me.

Love me forever.

Remember me as long as you live.

I will send the blackbird in the darkest hours.

She will sing to you that soothing song and you will think of me.

Your warm embrace,

your candid tears,

your wishful eyes,

your soft hair, 

your gentle kiss,

your comforting voice,

I could never ever live without them.

We won't let the blackbird's chirp to fade away in time.

*(fhis is my first attempt to write a poem in English)

Ma-ntorc.

Pe marginea prapastiei, cu mainile intinse,
cu crestetul dezvelit;
cu picioarele goale, cu pleoapele aplecate.
Devin un inger, devin o stea.
Devin o pana in bataia vantului.
Devin o flacara, o picatura de apa;
o briza calda la sfarsit de august.
Devin o umbra in lumina orbitoare
a reflectoarelor.
Devin un val de apa sarata, devin un bob de nisip
pe fundul oceanului.
Devin o frunza cazatoare, devin o fructa coapta.
Devin un fir de iarba verde, cu zeci de picuri de
roua.
Si cand simt ca degetele picioarelor mele cauta
marginea...
Si cand stiu ca sunt aproape sa devin " nimic " ...
Atunci ma-ntorc la mine ...
Si zambesc.

nu mai e.

e pustiu. e atat de pustiu...
e liniste...e atat de liniste. e aproape asurzitor, atat de liniste e.
e intuneric. nici macar contururile nu se mai disting, atat de intuneric e.
daca ma intind pe jos e rece... e rece ca gheata... ma doare, atat de rece e.

nu mai este caldura.
nu mai sunt lumini.
nu mai sunt oameni. nici brate care sa te cuprinda.
nu mai sunt nici macar lacrimi. nici zambete...
nu mai sunt urale. nu mai sunt aplauze.
nu mai sunt emotii. nu mai tremura nimeni.
nu mai radem. nu mai plangem.
nu mai striga nimeni. nu se mai trezeste nimeni. nici macar nu mai dormim.
nu mai sarim. nu mai cantam. nu mai fredonam.
nu mai asteptam. nu mai avem ce.
nu mai dansam. nu ne mai bucuram. nu mai transmitem.
nu e nimeni.

nu mai esti nici macar tu. tu nu mai esti demult.

pentru...ce..?!

ceva fara titlu. partea 1

Obisnuiam sa am lumea la picioare. Obisnuiam sa tai rasuflarea oamenilor cu o singura privire. Obisnuiam sa imi deschid gura si astfel sa decid daca voi obtine hohote de ras sau lacrimi amare. Obisnuiam sa primesc ovatii pana mainile lor sangerau. Ei obisnuiau sa se impinge, sa se inghesuie, sa isi traga coate, doar pentru a prinde un loc, fie pe scaun, fie in picioare…chiar nu conta, in momentul in care eu apaream in lumina reflectoarelor, se simteau cei mai fericiti oameni din lume; pentru ca reuseau sa fie acolo.

Vointa si puterea imi curgeau prin vene, in loc de sange. Dar meritul nu era al meu. Ingerul meu pazitor mi-era aproape mereu…dar in chip de om. O singura privire de-a lui o alimenta pe a mea, si astfel, sufletul meu se impartea in sute, mii de bucatele, in fiecare seara. Asa ajunsesem eu cea mai venerata dintre actrite. Secretul mi-l stiam doar eu. Eu si ingerul meu pazitor. Il iubeam cum nu mai iubisem vreodata. Dar poate oare fi vreodata iubirea unui muritor de ajuns pentru un inger ?

[…]

Acum obisnuiesc sa mazgalesc toate oglinzile. Mereu port un marker negru la mine. Daca ma privesc singura in ochi, privesc un gol, o prapastie…un abis. E pustiu. Acum singura rasuflare care se taie cand privesc, e a mea. Daca deschid gura, nu reusesc decat sa-mi smulg propriile lacrimi. In loc de ovatii primesc exclamatii de groaza, mame care le acopera copiilor lor ochii cu mana. Acum ei ma imping pe mine, ma imping, ma poarta de colo-colo…au impresia ca lumea aceasta nu mai este pentru mine, ca nu voi prinde un loc, nici macar in picioare. Se poate ca spectacolul vietii mele sa se fi terminat deja in actul 2 ?

Nu mai indraznesc sa imi ridic ochii spre cer acum. Tin ochii in podea si am trista priveliste a unei podele jegoase plina de sticle goale…alta data daca priveam in jos vedeam lemnul lucios scaldat in lumina rosiatica….dar ce mai conteaza?

2011.1.01.*

Inca mai am sampanie in par...(inca mai am privirea ta in inima)...acolo(in par), la un loc cu toate sarutarile tale. Cu toata ocrotirea ta...

Inca mai am privirea ta in inima...imi curge sange albastru prin vene? DAAA, alergi si tu pe acolo pe undeva...

Vreau sa fiu singura. Tu stai si vorbesti cu mintea mea. Ti-as spune sa pleci, dar mi-esti drag, tu si zambetul tau melancolic.

...Orice as spune, devine cliseic. Tu nu meriti asta, meriti ceva mai mult !..

Am sa ma ridic pe varfuri si am sa iti dau si eu o sarutare in par. Sau am sa rog vantul sa faca asta in locul meu.

Poate-ti vei aminti de mine...Sau...sau...si mai bine, aminteste-ti de tine. sigur voi fi si eu acolo.

Te aud ce fredonezi. vrei sa imparti ceva cu pasarile? nuuu, eu vreau sa impart cu tine...


Haide, a venit timpul sa pleci. Nu uita sa te intorci, am sa te chem ! Stiu ca n-o sa auzi, dar eu am sa continui. Ti-am pus manape obraz...te-ai apropiat...

[...]

Stau in frig, singura. Ce vorbesc aia acolo?? ce-mi pasa, oricum?! vreau sa ajung acasa cat mai repede...dar e liniste, mult prea liniste acum...

Stiu ca nu-ti placeau stelutele lor. Mie mi se pareau asa de frumoase...Dar tie nu-ti placeau :).


(*)=o chestie scrisa foaaarte de demult...cam in prima zi a lui 2011...dar am gasit-o acum si am zis...de ce nu?...

putin din mine

peste cateva ore voi porni din nou. voi porni intr-una din calatoriile vietii mele. este ultimul meu an de Grenoble, desi mi-as dori din suflet sa nu fi fost. tot ce stiu este ca datorita piesei cu care vom merge acolo, acest ultim an va merita din plin pentru mine. cineva a avut incredere oarba in mine sa imi acorde rolul principal...sincer, ii multumesc din suflet lui PapaDidi pentru acest lucru. mi-l doream enorm de mult, dar nu stiam daca il merit cu adevarat. inca nu stiu sigur daca fac o treaba buna...tot ce stiu este ca incerc sa imi dau sufletul pe scena, totodata incercand si sa las ceva in urma mea.
nu m-am bucurat de acest rol doar pentru a iesi in evidenta...ceea ce imi doresc eu defapt este ca lumea sa inteleaga mesajul pe care incercam sa il transmitem. lumea trebuie sa inteleaga ca nu are dreptul sa se joace cu sentimentele oamenilor. lumea trebuie sa inteleaga ca nu doar ei insisi conteaza. lumea trebuie sa inteleaga ca in timp ce fiecare se gandeste la binele propriu, neglijeaza binele altuia. lumea trebuie sa inteleaga ca nu se poate calca peste cadavre pentru a obtine un anume "ceva". lumea trebuie sa inteleaga ca fiecare din noi este fragil si fiecare sufera in felul sau ( asa ca de ce sa ne dam motive sa o facem ? ).
aplauzele calduroase primite si lacrimile fierbinti de pe obrajii publicului pe care l-am avut in sala in zilele de 29 si 30 iunie mi-au demonstrat ca exista totusi oameni sensibili la acest mesaj, exista oameni care constientizeaza si gasesc in ei farama aceea de bunatate, de regret, de umanitate.
sunt intr-un fel mandra de mine cand ma gandesc ca am putut si voi putea sa ii fac pe oameni sa se uite inauntrul lor macar pentru o singura ora din viata lor.
le multumesc si colegilor mei de trupa pentru ca au avut rabdare cu mine. ei nu mai sunt "colegi de trupa", ci sunt o familie...caci am ajuns sa tin la ei enorm si o parte din mine va ramane mereu cu ei, indiferent pe ce drumuri o vom apuca fiecare.
acestea sunt ganduri scrise la 2 noaptea...ganduri aleatori, dar ganduri venite din suflet.

(lipsa paragraf)

o parte din gandurile mele au ramas aici, pe aceasta pagina amarata de blog. acum e timpul sa apuc putin somn. multumesc celor care au citit. nu e tot ce vroiam sa spun, e doar o mica parte, dar aceasta mica parte tinea neaparat sa apara aici.

stari (amare?)

astept, dar nu stiu sigur ce.
privesc, dar ma uit in gol.
ascult, dar nu inteleg nimic.
gandesc, dar mintea-mi e goala.
ma misc, dar sunt amortita.
inima-mi bate, dar nu stiu cu ce rost...
tremur...de frica oare?
privesc in gol....
astept....
inca astept....

oare ce astept?